Gigi Becali nu scapă de dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot. Tribunalul Ilfov i-a RESPINS contestaţia

Gigi Becali nu scapă de dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot. Tribunalul Ilfov i-a RESPINS contestaţia
Gigi Becali / Sursă Foto: ProSport
Publicat: 19/05/2023, 16:03
Actualizat: 19/05/2023, 16:06

Tribunalul Ilfov a respins, vineri, contestaţia depusă de Gigi Becali în dosarul în care patronul clubului FCSB este acuzat de săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, astfel încât procesul poate începe pe fond. Urmează ca Judecătoria Buftea să stabilească un termen pentru începerea acestuia.

În luna martie, un magistrat de cameră preliminară de la Judecătoria Buftea a constatat că rechizitoriul şi probele strânse de procurori împotriva lui Becali sunt valide. Gigi Becali a contestat decizia, însă acţiunea sa a fost respinsă acum de Tribunalul Ilfov.

Patru ani le-a luat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea să finalizeze ancheta în acest caz, dosarul fiind trimis în instanţă în ianuarie 2023.

Potrivit art. 387 alin.1 lit.a din Codul penal, infracţiunea de fraudă la vot reprezintă fapta persoanei care votează fără a avea acest drept şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, Becali are mari şanse să scape de acuzaţii prin prescrierea faptelor, deoarece – conform Codului Penal – pentru infracţiunea săvârşită de Gigi Becali termenul de prescripţie este de cinci ani, care se împlineşte în octombrie 2023.

El a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poartă Albă, în aprilie 2015, după ce executase o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota.

În octombrie 2018, însă, el s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, în cadrul căruia românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea „căsătoria liber consimţită între soţi” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Şi în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acţiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor şi al nepoţilor. Dacă nu se face referendum şi nu se spune clar că familia e compusă din bărbat şi femeie, va fi greu. Ăştia ne atacă uşor, uşor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. O să se facă educaţie şi se scrie în manuale «ce bine e să fii homosexual». Trebuie să salvăm ţara”, declara Gigi Becali, în octombrie 2018.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?